Ioan Tibil
Om politic, parlamentar şi doctor în drept, Ioan Tibil s-a născut la 13 ianuarie 1883 în localitatea Posta, comitatul Satu Mare (azi judeţul Maramureş).
A urmat liceul la Baia Mare (1903) şi Facultatea de Drept la Universitatea din Budapesta, obţinând titlul de doctor în drept (1916). Se afirmă destul de repede în plan politic ca membru al P.N.L. Satu Mare, devenind la nici 40 de ani deputat în Parlamentul României pentru nu mai puţin de trei mandate: 1922-1926, 1927- 1928 şi 1934-1937. În perioada primului mandat, în 1925, este ales membru în Consiliul Central al Băncilor Populare. La Congresul P.N.L. Satu Mare din 7 noiembrie 1928 este ales vicepreşedinte al partidului, alături de Aurel Dragoş şi membru în delegaţia permanentă, pentru ca la 26 ianuarie 1934 (după moartea lui Teofil Dragoş), să fie desemnat preşedintele P.N.L. Satu Mare până la Congresul din 30 mai 1935.
De menţionat că în anul 1937 a fost numit consilier de drept al Consiliului Judeţean Satu Mare. După eliberare, la 15 decembrie 1944 devine vicepreşedintele U.D.R. contribuind la instaurarea administraţiei civile româneşti în timpul ocupaţiei militare sovietice. Datorită poziţiei politice şi a faptului că deţinea o proprietate la Şomcuta Mare, în 2/3 martie 1949 conform decretului 83, întreaga sa avere i-a fost confiscată. Mai amintim că Ioan Tibil a deţinut o bună perioadă de timp funcţia de juristconsult al oraşului Baia Mare (1934-1940); a fost consilier în Centrul Băncilor Populare (1923-1929); preşedintele Camerei de agricultură Satu Mare ş.a. În 1948, pe motive politice este respins din Baroul Satu Mare (avea biroul avocaţial în Baia Mare, Piața Mihai Viteazul nr. 2). Pentru merite deosebite a fost decorat cu „Coroana României” şi „Vulturul României” în grad de ofiţer.
A încetat din viaţă la 15 decembrie 1954. (Alte surse indică decesul în anul 1957 în localitatea Posta).
