Skip to content Skip to right sidebar Skip to footer

MICUȚII PREŞCOLARI DIN REMETEA CHIOARULUI, EXEMPLE PENTRU PĂRINȚI

Copii de grădiniță înscriși în proiectul “Școala Comunităţii Remetea Chioarului”, derulat de Asociaţia ASSOC și Comuna Remetea Chioarului, au fost implicați în diverse activităţi creative, iar în cei doi ani și patru luni cât au trecut de la implementare 78 de preşcolari au beneficiat de servicii educaţionale specializate informale şi nonformale.

Cei mici au participat la programe extracurriculare interdisciplinare orientate spre nevoile lor, spre dezvoltarea abilităţilor şi încurajarea stimei de sine, a creativităţii, a comunicării. În contextul unui mediu şcolar multicultural (români, romi, maghiari), micuţii au fost implicaţi în activităţi extracurriculare realizate în comun, excursii, drumeţii sau evenimente/serbări interculturale anuale.

Programul de tip “Intervenţii extracurriculare” implementat de experţii din proiect a asigurat un cadru securizat de petrecere a timpului liber, oferind sprijin pentru integrarea mai rapidă în programul şcolar.

De asemenea, comunitatea a fost sensibilizată faţă de nevoia copilului de a fi asistat în a-şi forma deprinderi dezirabile de petrecere a timpului liber, de a învăţa, de a socializa, de a accepta diversitatea. Lunar, cei mici sunt conțientizați asupra igienei, sănătăţii, nutriţiei adecvate. De la poveşti despre Zâna Măseluţă, albinele şi produsele lor, la mici activităţi de ecologizare, maratoane sau jocuri în aer liber, s-a trecut la pregătirea de sucuri, salate sănătoase, dar şi vizite în natură, în pădure, în solarii şi la plantaţiile din comunitate. Au răspuns la întrebări precum: “De ce tuşim?”, “Ce este zahărul?”, “Cum ţii microbii la distanţă? ”, “Ce culori mâncăm?”, dar s-au transformat în doctori pentru animăluţele de pluş sau şi-au pus şorţul de bucătari. Toate pentru a învăţa într-un mod ludic şi atractiv cum să se îngrijească în caz de boală, să protejeze mediul înconjurător şi să îşi creeze un stil de viaţă sănătos şi echilibrat.

Activităţile cu preşcolarii oferă beneficii nebănuite pentru viitorul comunităţii. Micuţii sunt sensibili la nou, absorb informaţiile ca un burete şi le diseminează într-un mod natural şi autentic în familiile lor.

Repetate constant, aceste activităţi reuşesc să schimbe comportamente nesănătoase şi să influenţeze pozitiv comunitatea. Entuziasmul copiilor şi energia lor ne fac să credem că implicarea noastră nu e în zadar şi să sperăm la un viitor mai senin pentru aceste comunităţi.

Ultima actualizare: 14:51 | 19.04.2024

Sari la conținut